Program de inlocuire a adaptorului pentru priza

Apple a stabilit că, în foarte puţine cazuri, adaptoarele pentru priză de c.a. de perete Apple cu două ştifturi de contact proiectate pentru a fi utilizate în Europa continentală, Australia, Noua Zeelandă, Coreea, Argentina şi Brazilia se pot rupe, prezentând astfel un risc de electrocutare dacă sunt atinse. Aceste adaptoare de priză de perete au fost livrate între 2003 şi 2015 împreună cu dispozitive Mac şi unele dispozitive iOS şi se regăsesc inclusiv în setul de adaptoare pentru călătorii internaţionale Apple.
 
Deoarece siguranţa clientului este întotdeauna de maximă prioritate pentru Apple, am decis în mod voluntar să înlocuim gratuit fiecare adaptor de priză de perete afectat cu un adaptor nou, reproiectat. Încurajăm clienţii să înlocuiască orice componentă afectată parcurgând procesul de mai jos
 
Notă: alte adaptoare pentru priză de perete, inclusiv cele concepute pentru Canada, China, Hong Kong, Japonia, Marea Britanie şi SUA, şi adaptoarele de alimentare USB Apple nu sunt afectate de acest program.
 
Identificarea adaptorului de priză de perete
Compară adaptorul tău cu cele din imaginile de mai jos. Un adaptor de priză de perete afectat are ori 4 sau 5 caractere ori niciun caracter afişat pe verticală în fanta interioară, în locul în care se ataşează la adaptorul de alimentare Apple. Adaptoarele reproiectate au în fanta respectivă un cod regional format din 3 litere (EUR, KOR, AUS, ARG sau BRA).



Procesul de înlocuire
Te așteptăm cu adaptoarele la unul din sediile noastre. Asigură-te că ai la îndemână numărul de serie al dispozitivului tău Mac, iPad, iPhone sau iPod, deoarece procesul de înlocuire presupune verificarea acestuia.
 
Clienţii care au achiziţionat un set de adaptoare pentru călătorii internaţionale Apple trebuie să folosească opţiunea de mai sus pentru a înlocui componentele afectate.
 
Informaţii suplimentare
Acest program nu îţi afectează drepturile statutare sau de garanţie.
Află mai multe despre folosirea adaptoarelor, cablurilor şi adaptoarelor de ştecher de alimentare Apple împreună cu produsele Apple.

Newsletter
Testimoniale clienti